Fata susţine că totul s-ar fi întâmplat luni seară, pe când ea se ducea spre un magazin din comună. Fata plecase pe bicicletă, aşa că doi tineri din localitate s-au oferit să o ducă lcu maşina. Adolescenta a acceptat, dar nu a mai ajuns la magazin. Minora susţine că bărbaţii au batjocorit-o la marginea oădurii Cazacu. Tinerii ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale, dar au lăsat-o să plece singură acasă. Fata i-a povestit totul tatălui ei, care a alertat imediat autorităţile, scrie adevarul.ro.
Cel puţin până în momentul de faţă, declaraţiile principalilor suspecţi sunt confirmate de medicii de la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti unde a fost examinată victima. Pe trupul fetei nu au fost găsite urme de violenţă specifice unei agresiuni sexuale şi în plus fata prezenta o deflorare veche. Pe mâna stânga, fata avea urmele superficiale de tăieturi, însă aceasta a recunoscut că singură şi-a făcut rău şi că ar fi încercat să se sinucidă. Chiar dacă nu vor fi acuzaţi de viol, cei doi tineri, unul în vârstă de 23 de ani, iar cel de-al doilea de 21 de ani, pot fi acuzaţi că au întreţinut relaţii sexuale cu o minoră.